
Cel mai bun voleibalist român din sezonul recent încheiat din Divizia A 1 de volei masculin, brașoveanul Mircea Peța (31 de ani) va continua la Dinamo. Deși Corona Brașov l-a dorit insistent, mirajul Ligii Campionilor l-a convins pe Mircea Peța să rămână în „Ștefan cel Mare”.
Cei de la Corona Brașov nu dezarmează și sunt convinși că Peța va ajunge, totuși, în următorii ani la Brașov.
„Mircea Peța a fost cu un picior la noi! Am avut discuții, dar a ales să rămână acum la Dinamo, unde are ceva de demonstrat. Peța este un simbol al voleiului brașovean și sunt convins că el își va încheia cariera la Brașov”, a spus Bogdan Oancea, directorul Coronei.
Mircea Peța, lider absolut la Dinamo
Mircea Peța a avut parte de o prezentare de campion la Dinamo, alături de care tocmai a cucerit titlul de campion național.
„Campionul scrie istorie în continuare! După 30 de ani de așteptare, Dinamo a redevenit REGINA voleiului românesc, iar în centrul acestei renașteri a fost din teren, Mircea Peța.
MVP-ul sezonului 2024-2025 continuă în alb-roșu, iar suflarea dinamovistă poate răsufla ușurată: cel mai în formă și cel mai valoros voleibalist al momentului rămâne în familie!
Cu un sezon senzațional în spate, cifrele lui Mircea vorbesc de la sine:
351 de puncte– lider absolut în atacul dinamovist
42 de ași – cel mai periculos serviciu din campionat
66% preluări pozitive din aproape 500 de servicii primite – un zid în defensivă
Doar 3 înfrângeri în 30 de meciuri în Divizia A1 – o mașină de câștigat meciuri. Pe teren, a fost un lider. În vestiar, un motor. În fața fanilor, un simbol.
MIRCEA PEȚA NU PLEACĂ NICĂIERI!
Viitorul se construiește pe caractere puternice.
Iar noi îl avem pe cel mai bun”, a fost prezentarea lui Dinamo la anunțul prelungirii contractului.
Mircea Peța: „Visul de a juca în Champions League a devenit realitate”
Mircea Peța a explicat motivele care l-au determinat să continue la Dinamo.
„A fost un sezon în care accidentările ne-au încercat, au fost suișuri și coborâșuri, care de altfel sunt normale, însă noi am reușit să rămânem uniți. Liniștea și plăcerea cu care veneam la sală a fost un factor important în alegerea făcută. Alt factor important a fost feelingul ca mă doresc cu adevărat aici.
Am dezvoltat ceva frumos la Dinamo, vreau să arăt ca nu a fost o întâmplare. Fanii au fost incredibili de-a lungul campionatului. Și nu în cele din urmă, visul meu de a juca în Champions League a devenit realitate și Dinamo mi l-a îndeplinit. Pe scurt, sunt fericit și liniștit în familia Dinamo.
Planurile cu Dinamo sunt mereu mărețe! Am reușit să scriem istorie pentru club și vrem să continuăm povestea de succes. Avem o Supercupă de jucat, campionatul, Champions League, Cupa României…”, a spus Mircea Peța, pentru ProSport.
Cu gândul la Mondiale
Mircea Peța se află în această perioadă în cantonament cu echipa națională masculină a României la Cheile Grădiștei.
„Tricolorii” lui Sergiu Stancu pregătesc competițiile anului 2025: Golden League și, apoi, Campionatul Mondial din Filipine. La Cheile Grădiștei, jucătorii României vor rămâne până pe 11 mai, urmând ca apoi să ajungă la Mioveni, unde vor juca partidele de acasă din Golden League cu Muntenegru (6 iunie, ora 19.30) și cu Letonia (8 iunie, ora 19.30).
„În Goldean League îmi doresc să ajungem în Final 4. Am mai jucat ediții de Golden League, echipa este puternică, și dacă vom fi sănătoși Final 4 este la mâna noastră. Îmi doresc să avem șansa să jucăm un meci de calificare în Liga Națiunilor. După această competiție urmează Campionatul Mondial. Încă mă încearcă o emoție specială când vorbesc despre Mondiale.
Visul meu poate deveni palpabil. Până să mă gândesc la rezultate, dorința mea este să fiu prezent și mai departe vom vedea acolo. Nu este o grupă ușoară, însă este accesibilă. Până la urmă, am reușit să învingem o campioană olimpică la Campionatul European. Noi putem fi surpriza frumoasă a competiției”, a mai spus voleibalistul brașovean.