Probleme mari pentru unul dintre cei mai experimentați fotbaliști din Superliga României! A plecat „rupt” în vacanță

Paul Papp, unul dintre veteranii ploieștenilor, s-a rupt la ultimul meci de campionat și nu se știe exact când va reveni pe teren

Petrolul a avut un sezon pe care l-a terminat la mijlocul clasamentului. A visat la play-off, s-a jucat cu emoțiile barajului, dar finalmente a încheiat campionatul pe locul nouă. După 2-0 pe terenul celor de la Poli Iași. Din păcate pentru „lupi”, cu încă o victimă.

 

Paul Papp are o ruptură musculară urâtă

După ce, pe parcursul sezonului, i-a pierdut pe Țicu, Dumitriu, Baiano, Nana Bempah și Ricardinho, la ultima etapă a mai căzut un pion de bază. Este vorba despre Paul Papp. Acesta a suferit o ruptură musculară urâtă, din cauza căreia a părăsit terenul.

Papp, în vârstă de 35 de ani, și-a stricat toată vacanța. Nu se știe exact cât va dura recuperarea sa, dar o astfel de accidentare necesită o pauză între 4 și 6 săptămâni. În cazul în care lucrurile nu decurg ok, e posibil chiar ca el să rateze începutul pregătirii de vară.

Și-a prelungit contractul cu Petrolul până în 2026

Paul Papp tocmai și-a prelungit contractul cu Petrolul pentru încă un sezon. El a sosit la Ploiești în martie 2023 și s-a impus rapid la echipă. În ultimul sezon, fostul internațional a jucat, în campionat, în 34 de meciuri, din 39 posibile. În total, Papp a strâns 82 de meciuri pentru Petrolul.

El a mai jucat la Unirea Dej, FC Botoșani, Farul, FC Vaslui, Chievo, Astra Giurgiu, Steaua, Will, Karabukspor, Sivasspor și Universitatea Craiova. Papp are 20 de selecții și 3 goluri la echipa națională.

 

Paul Papp este unul dintre cei mai experimentați fotbaliști din Superliga României. A jucat, în cariera lui 473 de meciuri și a marcat 25 de goluri. A fost eroul meciului România – Irlanda de Nord 2-0, din 2015, când a marcat ambele goluri ale tricolorilor.

Petrolul, distrusă de accidentări grave

În acest sezon, găzarii au fost demolați de accidentări. Cea mai gravă dintre ele a fost a lui Valentin Țicu. Căpitanul Petrolului și-a rupt ligamentele încrucișate la piciorul stâng. S-a operat, dar a luat o bacterie din spital și a avut nevoie de o nouă intervenție chirurgicală.

Țicu a stat opt luni și a ajuns din nou pe masa de operație. De data aceasta, a mers în Italia. În cel mai fericit caz el va reveni pe teren la începutul anului viitor. El a jucat ultimul meci în augusr 2024.

 

Ruptura de ligamente încrucișate reprezintă un adevărat blestem la Petrolul. În ultimii doi ani, șase fotbaliști au suferit această accidentare, care necesită o pauză de minimum opt luni. Huja, Seniko Doua, Mario Bratu, Iustin Răducan, Țicu, Baiano și Dumitriu au trecut prin acest calvar, ultimii trei fiind încă în recuperare.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*