După ce a semnat cu FCSB, Denis Alibec (34 de ani) a transmis că își dorește să joace cu numărul 7 la campioana României, tricou care este la Florin Tănase (31 de ani).
Totuși, se pare că Alibec nu este singurul jucător care își dorește tricoul cu numărul 7. Dennis Politic, ultimul transfer făcut de FCSB, a avut aceeași cerință.
Dennis Politic a vrut și el numărul 7, dar s-a ales cu 20
Dennis Politic, fotbalist care a purtat la Dinamo în sezonul precedent numărul 7, a vrut și el același tricou, dar se pare că s-a resemnat, potrivit golazo.ro.
Ultimul transfer făcut de FCSB a ales să joace cu tricoul cu numărul 20, care în sezonul precedent a fost purtat de Colibășanu Andrei. Astfel, Alibec și Tănase vor purta ”negocierile” pentru cine va fi noul ”șeptar” al FCSB-ului în sezonul 2025/2026.
FCSB va începe noua stagiune odată cu Supercupa României, unde o va întâlni pe CFR Cluj, pe 5 iulie, în Ghencea, pe stadionul Steaua.
Florin Tănase: ”Alibec vrea numărul 7, rămâne de văzut
Imediat după meciul România – Cipru 2-0, Florin Tănase i-a dat replica lui Denis Alibec. Mai în glumă, mai în serios, mijlocașul campioanei a anunțat că-i va da numărul 77 atacantului venit de la Farul Constanța.
Totuși, există o problemă și în această situație. Andrei Gheorghiță este posesorul numărului 77 la FCSB.
”(n.r. Ai negociat cu Alibec?) Da, el vrea numărul 7, rămâne de văzut. Eu îl am, nu-l vreau. (n.r. Îi dai 77) Are spatele mai mare, i se potrivește mai bine (n.r. râde)”, a spus Florin Tănase.