Duelul Messi – Cristiano Ronaldo ar putea prinde viață din nou! Vezi cum s-ar putea realiza transferul starului argentinian în Arabia Saudită și care sunt indiciile ce duc spre această mutare
Lionel Messi a împlinit recent 38 de ani, iar cariera sa se apropie de final. Deși mai are contract cu Inter Miami până în această iarnă, superstarul argentinian ar fi deja în discuții directe cu reprezentanții Ligii Profesioniste din Arabia Saudită, care își doresc enorm să readucă la viață duelul Messi – Cristiano Ronaldo.
Pot readuce saudiții la viață confruntarea Messi – Cristiano Ronaldo? Superstarul argentinian este în vizorul marilor echipe din Golf
Pentru un moment, Lionel Messi se află la Miami, unde joacă pentru echipa orașului. Inter Miami a depășit faza grupelor în Campionatul Mondial al Cluburilor și va întâlni PSG în optimile de finală.
Octuplul câștigător al „Balonului de Aur” mai are contract cu formația din Statele Unite ale Americii până la finalul lunii decembrie a acestui an, după care Messi ar fi liber să-și aleagă noua destinație.
Deși zvonurile ar fi fost că starul argentinian dorește să revină în ultimul său an în țara natală, unde să joace la vechiul său club din copilărie, Newell’s Old Boys, Messi ar putea fi atras de sumele gigantice din Golf. Sacha Tavolieri, specialist în transferuri, a dezvăluit că interesul saudiților pentru Messi a renăscut, după ce l-au dorit și înainte de a semna cu Inter Miami.
Lionel Messi ar urma să ajungă la una din echipele de top ale Pro Saudi League, însă este exclus ca el să fie transferat de același club la care activează Cristiano Ronaldo, pentru a readuce la viață rivalitatea. Al Hilal, Al Ittihad sau Al Ahli ar fi variantele sud-americanului.
Lionel Messi a văzut mai multe școli și case în Riyadh
Tot Sacha Tavolieri dezvăluie că Lionel Messi a vizitat deja capitala Arabiei Saudite, Riyadh, unde a văzut mai multe locuințe și școli, care l-au impresionat. Specialistul în transferuri informează că această mutare s-ar putea realiza chiar la finalul Campionatului Mondial al Cluburilor, contra unei sume de transfer. În caz contrar, ar putea ajunge liber de contract după 31 decembrie.
Perspectiva de a câștiga foarte mulți bani pe finalul carierei l-ar putea atrage pe Lionel Messi în campionatul Arabiei Saudite. În 2023, saudiții i-au oferit argentinianului un salariu de 500 de milioane de euro pentru două sezoane, însă alegerea sa a fost SUA.