
La 27 de ani, Adrian Petre nu mai are de gând să spună adio fotbalului, fiind convins că poate face față fără probleme și la nivelul Superligii.
Fostul jucător al celor de la FCSB a vorbit deschis pentru ProSport despre problemele pe care le-a avut anul trecut, atunci când a trecut printr-o veritabilă depresie, pe care însă a depășit-o destul de repede.
Prin ce a putut să treacă Adrian Petre, fostul jucător de la FCSB: „Nu puteam să fac absolut nimic!”
De multe ori, fotbaliștii sunt invidiați pentru sumele mari de bani pe care le câștigă, însă puțini știu prin ce stări trec o parte dintre ei.
Într-un interviu acordat pentru ProSport, Adrian Petre a recunoscut că a ajuns la pământ din punct de vedere psihic și nu regretă nici acum faptul că a plecat pentru o perioadă de la Concordia Chiajna.
Revenit acum în Liga 2, fotbalistul nu înțelege atitudinea celor care ar fi trebuit să-l susțină. „Noi am reziliat cu el pe data de 9 septembrie. Staff-ul tehnic a cerut să reziliem cu trei jucători, iar el era pe o listă din care au mai făcut parte fundașul Constantin Dima și mijlocașul Iulian Roșu. L-am simțit puțin supărat pe Adi Petre, dar eu l-am sfătuit să-și continue activitatea”, spunea Cristi Tănase, pentru ProSport.
În viața mea personală totul a fost foarte bine în ultimul an. Dar s-au întâmplat prea multe chestii în cariera mea în ultimii ani. Și psihic nu mai puteam. Eram foarte rău psihic. Nu puteam să fac absolut nimic! Dădeam semne de revenire, marcam, apoi au decis să renunțe la mine. Am spus că mai mult de atât eu nu pot să fac. Dacă nici așa nu e ok, am spus că n-are rost. Simțeam că sunt bine și aceasta a fost frustrarea mea. Nici măcar atunci nu am fost susținut! Am luat acea decizie și nu o regret. Îmi doream să iau o pauză, pentru că nu mai puteam să fac față. Mi-am luat o mini vacanță, dar cu un stres foarte mare. Asta a fost tot”, a mărturisit Adrian Petre, într-un interviu acordat pentru ProSport.
„Nu o să mai iau decizia de a renunța, oricât de greu ar fi!”
Fostul jucător al lui Mirel Rădoi de la naționala de tineret a României este hotărât acum să nu mai renunțe atât de ușor, fiind mult mai bine din toate punctele de vedere.
În perioada asta, nu (n.n. n-a cerut ajutorul unui psiholog). Am decis că nu este cazul, pentru că am o anumită vârstă, o anumită experiență. Acum sunt bine, sănătos! Mă pregătesc cât de bine pot. După ce am decis să revin, cu toate că n-a fost o perioadă foarte lungă de inactivitate, nu o să mai iau decizia de a renunța, oricât de greu ar fi. Sper să scot maxim din mine”, a punctat jucătorul care a fost la înălțime la Euro U21 din 2019.
Adrian Petre, cu gândul la Superliga: „Îmi doresc să ajung din nou acolo!”
Adrian Petre n-a renunțat la ideea de a juca iar la nivelul primului eșalon, după ce a evoluat inclusiv pentru cei de la FCSB. Luat de roș-albaștri de la Esbjerg, Petre a bifat zece meciuri în Superliga pentru campioana României. Dar a prins și celebrul meci cu Backa Topola, din preliminariile Europa League, în care a și reușit să marcheze. În plină pandemie de COVID-19, a fost 6-6 după 120 de minute, FCSB reușind apoi să treacă mai departe la loviturile de departajare.
Totuși, Petre admite că ar putea să continue și la Chiajna. Aflată iar în play-out-ul din Liga 2, Concordia ar urma să-și propună promovarea în Superliga în sezonul viitor. Se anunță însă o bătălie incredibilă pentru primele două poziții, în condițiile în care Corvinul și FC U Craiova, de exemplu, nu concep să mai stea încă un an în al doilea eșalon.
Nu am primit deocamdată nicio propunere concretă, dar îmi doresc să ajung din nou acolo (n.n. în Superliga), pentru că știu că pot. Cu siguranță, o să fie niște discuții. Încă nu știu (n.n. dacă va continua la Chiajna), n-am discutat cu conducerea, așteptăm să se termine sezonul. Să vedem ce se vrea. Eu aș dori să rămân, pentru că sunt condiții bune aici. Depinde și de ei, dar și de mine”, a mai afirmat fostul jucător de la FCSB.