Gianluigi Donnarumma a făcut anunțul, imediat după calificarea în finala Champions League: vrea să semneze!

După meci, Gianluigi Donnarumma, unul dintre cei mai buni jucători ai PSG-ului, a vorbit despre situația sa contractuală.

 

VIDEO cu rezumatul meciului PSG – Arsenal 2-1 (Ruiz 27, Hakimi 72 / Saka 76):

Gianluigi Donnarumma vrea să continue la Paris

Italianul mai are un an de contract cu PSG și a anunțat că, dacă cei din conducerea clubului vor să-l păstreze, el este gata oricând să semneze prelungirea.

”Mai am un an de contract, este timp să discutăm despre prelungire. Ei știu cum sunt, totul depinde de conducerea clubului. Eu sunt gata să semnez”, a declarat Gianluigi Donnarumma, citat de Tuttomercatoweb.

 

Gianluigi Donnarumma va juca în finala Champions League împotriva lui Inter, marea rivală a clubului la care a crescut, iar italianul este entuziasmat de confruntare.

Îi cunosc pe cei de la Inter, va fi un meci foarte greu, dar sigur va fi o confruntare grozavă. Mă bucur de această seară, atmosfera a fost extraordinară.

 

Voi întâlni în finală prieteni și pe fostul meu antrenor cu portarii, Spinelli, cu care discut zilnic. Nu a fost ușor la început aici, un nou oraș, altă limbă, a fost complicat, dar acum toată lumea mă iubește și sunt fericit”, a declarat Gianluigi Donnarumma.

 

Inter, de trei ori câștigătoare de Champions League. PSG va juca a doua finală

Inter va juca a șaptea finală de Champions League din istoria clubului. Italienii au triumfat de trei ori, în 1964, 1965 și 2010, în timp ce la edițiile din 1967, 1972 și 2023 au pierdut.

 

PSG, în schimb, a mai fost în finala Champions League o singură dată în istorie, în 2020, când a pierdut cu Bayern.

 

Etichete: psg , gianlugi donnarumma

Leave a Comment