Florin Tănase (30 de ani) mai are contract cu FCSB până în vara lui 2026. Cu toate acestea, „șeptarul” ia în calcul o plecare de la campioana României. Așteaptă o ofertă importantă din Arabia Saudită, acolo unde mai jucat în sezonul 2023-2024.
Florin Tănase vrea să o lase pe FCSB pentru o viață de șeic în Arabia Saudită
Florin Tănase mai are un an de contract cu FCSB, dar are o înțelegere cu Gigi Becali prin care poate pleca oricând. Mutarea s-ar produce chiar în această vară, dacă mijlocașul ofensiv al campioanei va primi o ofertă uriașă
Revenit înaintea sezonului 2024-2025, Tănase a plecat de la FCSB în 2022, atunci când Al-Jazira a plătit în schimbul său 3.000.000 de euro. După un an în Emirate, „Tase” a făcut trecerea în Arabia Saudită, la Al-Okhdood.
n.r. – Ți-e dor de țările arabe?) Da, mi-e dor uneori, acolo e o țară unde eu împreună cu familia mea ne-am simțit extraordinar. Și de câte ori avem timp ne întoarcem acolo pentru că ne-am simțit foarte bine.
n.r. – Iei în calcul un transfer?) Normal. Dacă va veni o ofertă foarte bună, nu pot să o refuz”, a declarat Florin Tănase, într-un interviu acordat deținătorului de drepturi TV din SuperLiga.
„Mai trec și pe la șantier. Sunt implicat”
Revenirea la FCSB a fost de bun augur pentru Florin Tănase, care a reușit să își treacă în palmares primul titlu de campion. Internaționalul român a dat și un adevărat tun financiar. Pentru performanțele din sezonul trecut, Gigi Becali i-a plătit 1.000.000 de euro lui „Tase”.
Mai trec și pe la șantier, la proiectul pe care îl dezvolt. E normal. Sunt implicat, am fost de la început, îmi place și trebuie să mai treci pe acolo să vezi ce se întâmplă, cum merg lucrurile”, a adăugat fotbalistul care tocmai a intrat în istoria naționalei României.
Noura Residence este complex amplasat în partea de nord a Capitalei. Acesta se construiește pe un teren cumpărat chiar de la Gigi Becali. Prețurile unui apartament cu 4 camere depășesc și 438.000 de euro, la care se adaugă TVA