
Elias Charalambous, antrenorul formației FCSB, a anunțat după victoria din deplasare cu Universitatea Cluj, scor 2-0, că echipa sa nu intenționează să ridice piciorul de pe accelerație, chiar dacă titlul de campioană a fost deja câștigat matematic. Noul obiectiv al roș-albaștrilor este stabilirea unui record de puncte în play-off-ul Superligii.
FCSB și-a propus record de puncte în play-off
”Am câștigat matematic titlul, dar suntem un club mare și trebuie să fim serioși până la capăt. De asemenea, dacă există șanse să câștigăm titlul cu un număr record de puncte vom încerca să facem acest lucru.
Pentru că mentalitatea nu o arăți doar până câștigi matematic trofeul, ci și în ultimele partide, după ce ți-ai adjudecat deja titlul”, a declarat tehnicianul cipriot, subliniind determinarea și ambiția echipei, care a realizat și un sezon european formidabil, reușind să ajungă până în optimile Europa League.
FCSB poate face 26 de puncte din 30 posibile
Cu două meciuri rămase de disputat în play-off-ul campionatului, împotriva Universității Craiova (acasă) și CFR Cluj (deplasare), FCSB are acum 20 de puncte, după șase victorii și două egaluri. Pentru a depăși recordul stabilit în sezonul 2021-2022, când au acumulat 25 de puncte (opt victorii, un egal și o înfrângere), bucureștenii trebuie să câștige ambele meciuri rămase. Campioana ar termina Top 6 neînvinsă, cu 26 de puncte din 30 posibile!
Prin această manieră, campioana vrea să respecte competiția până la final și să fie un arbitru imparțial în lupta pentru celelalte locuri europene: ”Așa e corect”, a garantat patronul FCSB, Gigi Becali.
CFR Cluj este singura campioană neînvinsă în play-out
De remarcat că, până în prezent, doar CFR Cluj a reușit performanța de a termina un play-off neînvinsă. S-a întâmplat în sezonul 2017-2018, când ardelenii au obținut cinci victorii și cinci egaluri în cele zece partide disputate, adjudecându-și titlul la finalul acelui sezon.
Mai mult, tot CFR Cluj deține performanța de a fi campioana cu cele mai multe puncte realizate în meciurile din play-off: câte 24 de puncte, reușite în sezoanele 2018-2019 și 2019-2020, un reper pe care FCSB îl poate depăși în această ediție dacă obține maximum de puncte din ultimele două jocuri.
Sezonul trecut, cu titlul deja câștigat, FCSB a cedat în ultimele trei partide
Prin comparație, sezonul trecut, după ce a devenit matematic campioană, cucerind titlul după 9 ani, FCSB n-a mai găsit motivația necesară pentru ultimele trei partide, pierzând 0-2 cu Universitatea Craiova, 0-1 cu CFR Cluj și 0-2 cu Rapid.
Astfel, FCSB a terminat play-off-ul cu 17 puncte acumulate din 10 meciuri, cu cinci victorii, două egaluri și trei înfrângeri, toate la zero, după ce a devenit campioană. Golaverajul final a fost unul echilibrat, 12-11.
FCSB este neînvinsă de 22 de meciuri
Acum, cu titlul deja în buzunar, campioana pare decisă să trateze finalul sezonului cu seriozitate maximă. Sub comanda lui Charalambous, FCSB nu doar că a reușit să câștige campionatul într-un mod convingător, dar a și ajuns la 22 de meciuri consecutive fără eșec în campionat, 15 victorii și 7 egaluri.
Roș-albaștrii au suferit ultima înfrângere, 0-1 cu FC Botoșani, în deplasare, pe 21 noiembrie 2024, într-un meci restanță din etapa a 4-a din sezonul regulat. După acel insucces, FCSB se afla pe locul 6 în clasament, cu 24 de puncte din 16 meciuri disputate, la șase puncte în urma liderului U Cluj.
Punctele realizate de FCSB în cele 10 ediții de play-off:
2024-2025: 20 puncte (maximum posibil 26 puncte). Locul 1
2023-2024: 17 puncte (5 victorii, două egaluri, 3 înfrângeri). Locul 1
2022-2023: 17 puncte (5 victorii, două egaluri, 3 înfrângeri). Locul 2
2021-2022: 25 puncte (8 victorii, 1 egal, 1 înfrângere). Locul 2
2020-2021: 12 puncte (3 victorii, 3 egaluri, 4 înfrângeri). Locul 2
2019-2020: 9 puncte (a jucat doar 9 meciuri. Sezon întrerupt de pandemie). Locul 5
2018-2019: 24 puncte (7 victorii, 2 egaluri, 1 înfrângere). Locul 2
2017-2018: 21 puncte (6 victorii, 3 egaluri, 1 înfrângere). Locul 2
2016-2017: 20 puncte (6 victorii, 2 egaluri, 2 înfrângeri). Locul 2
2015-2016: 21 puncte (6 victorii, 3 egaluri, 1 înfrângere). Locul 2
Puncte realizate de campioane în play-off:
2023-2024: FCSB – 17 puncte (5 victorii, două egaluri, 3 înfrângeri)
2022-2023: Farul – 21 puncte (6 victorii, 3 egaluri, 1 înfrângere)
2021-2022: CFR Cluj – 19 puncte (6 victorii, 1 egal, 3 înfrângeri)
2020-2021: CFR Cluj – 22 puncte (7 victorii, 1 egal, 2 înfrângeri)
2019-2020: CFR Cluj – 24 puncte (7 victorii, 2 egaluri, 1 înfrângere)
2018-2019: CFR Cluj – 24 puncte (7 victorii, 2 egaluri, 1 înfrângere)
2017-2018: CFR Cluj – 20 puncte (5 victorii, 5 egaluri, 0 înfrângeri)
2016-2017: Viitorul – 18 puncte (5 victorii, 3 egaluri, două înfrângeri)
2015-2016: Astra – 22 puncte (7 victorii, 1 egal, două înfrângeri)