Între fixarea unei serii uluitoare de 10 victorii consecutive cu Dinamo în campionat și un pas esențial spre al doilea titlul la rând, miza FCSB egalează acum orgoliul tradițional. „Câinii” n-au mai câștigat în fața echipei lui Gigi Becali, în Superliga, de pe vremea când erau titulari Lucian Filip și Slavko Perovic. Sârbul avea să se retragă curând după victoria devenită istorică, sub prelungirea neputinței dinamoviste. Februarie 2020, cu Moldoveanu și Sin pe teren, al doilea chiar marcator atunci. Azi, unul în Liga 2, celălalt la Tunari.
Însă știm de când ne-am născut că într-un FCSB – Dinamo se poate orice. Se poate și 6-0 din 2021, se poate și ca productivitatea râvnei să blocheze, pe pilonii conservatorismului eficient al lui Kopic, sărbătoarea titlului. Fie și doar ca un vremelnic dop de hârtie la o șampanie țâfnoasă, câtă vreme dopul e din foaia cocoloșită pe care ai scris cu sânge de „câine” că vei fi demn și împotriva rivalului orice-ar fi și oricând.
Derby de România, dar Dinamo încă n-a venit
Primele zece minute mocnesc, previzibil. Sub coviltirul presiunii de orgoliu. Un derby ca un popor sub latența undei dictaturi prelungite din generație în generație. Și tocmai asta ne încântă mereu! Dar se simte blazonul roș-albastru mai înfipt în carnea prezentului decât cel al rivalei.
Mihai Popescu urcă dezinvolt, cu ochii sus, printre liniile alb-roșii: lansare limpede spre un Cisotti care ne-a obișnuit deja să oscileze între titirez și tăiș. Gol la colțul lung, dar ofsaidul salvează Dinamo. Înapoi sub dictatură! Dar știți cum e, nu s-a văzut încă unul pe Pământ să împărățească vecia!
Crețu centrează în fundaș, Cisotti provoacă un „galben” pentru Alex Pop, atacantul care în clipele astea se apără la dublaj. Radunovic proptește o lovitură liberă în transversală, păcălindu-l pe Roșca, portar fixat naiv pe centrare. Mărginean respinge ba cu capul, ba cu trunchiul, Boateng pune și el capul printre trasoarele FCSB. E o presiune evidentă, lipsește doar fereastra spre explozie, campioana en-titre nu a fost en-fanfare la nivel de productivitate ofensivă în ultimele runde
Dinamo? Dinamo încă n-a venit la Derby de România, până la jumătatea primei reprize.
Dictatura tensiunii a căzut! Și-a început dresura de „câini” cu public și fără milă
E ziua lui Cisotti, împlinește 32 de ani, iar la forma arătată recent n-are cum să nu se agațe cu sufletul de orice minge ca să-și dăruiască amintiri fabuloase! Se întinde ireal după o pasă a lui Șut, apoi centrează în spațiul și timpul rămase între tinerețe și regret. Bîrligea redevine atacantul de excepție, dinaintea accidentării: sare încântător de lângă un Boateng cocoșat de limite și plasează cu fruntea pe lângă frica lui Roșca, biet slujbaș în fața renașterii de gladiator.
Mihai Popescu are avânt de mare derby, e clar, recuperează de lângă ruinele lui Perica și urcă iar pe culoare cucerite curajos. Centrează din dreapta, Sivis e într-o galaxie paralelă, așa că urcă Tavi Popescu aproape înspăimântat de singurătate și plasează zguduind Arena Națională. S-a făcut 2-0 în doar trei minute. Dictatorul a căzut!
Minutul 32, Florin Tănase cară mingea ca pe o halebardă vicleană, îl armează pe Bîrligea, care își face atât de ușor unghiul fericit pentru șut! Roșca împinge din iarbă spre corner. Parcă amână minunăția. Care minunțăie? Adrian Șut, pasă din prima, no-look pass. Cisotti, centrare. Tot din prima. Voleu din prima, senzațional, Tavi Popescu. Din prima secundă a meciului totul a mers spre victoria FCSB.
Dinamo? Dinamo venit până la urmă. Dar ca să se facă de râs.
Doar cotul lui Crețu zgâlțâie puțin tabloul. Așa de puțin…
Fără Gnahore și Olsen, până și cea mai redutabilă armă a lui Kopic, organizarea, a devenit o paiață luată peste picior de roș-albaștrii flămânzi. „Câinii” ies de la vestiare cu un 0-3 intraductibil precum poziționările lor în teren, aiuriți de tranzițiile adversarului și bramburiți mai abitir ca oricând inclusiv de șocul diferenței de valoare.
Ce să facă totuși croatul acum? Nici cu Soare și Luna introduși în același timp pe teren n-ar lumina văzduhul furiei roș-albastre. Cum să aștepți de la Rotund, când altceva n-ai pe bancă, iar FCSB ți-a făcut mingea pătrată?! Poate doar memoria blazonului să salveze azi demnitatea. Sau măcar cotul lui Crețu, inserat la un corner spre mingea reluată de Homawoo, între neglijență și mișcarea firească a corpului. Selmani bate penalty-ul cu sete și e 3-1 din din minutul 56.
Elias Charalambous sau Gigi Becali ori amândoi simt că e rost de oboseală și de-un pui de relaxare în subconștient. Ori ambele. Pop trage din lateral, reflex excelent Târnovanu. Trei schimbări așadar la FCSB, intră Toma, Lixandru și Miculescu, ies Chiricheș, Tănase și Tavi Popescu. Veteranii și talentul care n-a jucat încă meci întreg la revenire, după accidentare și recuperarea îndelungată.
Perica pierde iar, atât de ușor, Radunovic pleacă din contur de tren lăsând dinamoviștii dezabuzați pe margine, centrarea e bâlbâită. Și așa s-a tăiat bruma de reviriment alb-roșu, mai degrabă zvârcolire cu suport de penalty decât revoluție lucidă prin fapte. Așa și aici. Chiar dacă Selmani pune latul strâmb de pe la zece metri de poartă și trimite aiurea în minutul 89, ori Lixandru blochează în careu prin prelungiri, ai senzația că de la o simplă cursă a lui Radunovic s-au repus în ordine rolurile.
FCSB gestionează matur până la capăt, fără să forțeze spre umilință, dar și fără să lase mai mult de-un metru la discreția „câinilor”. Ca un dresor mulțumit că s-a impus din nou, care-și permite astfel, la final de lecție, să ofere mingea mai mult, pentru joacă.
Despre realități, generații și pericolul istoriei
De-o jumătate de deceniu, FCSB tot bate Dinamo prin campionat. Asta pe un fundal ce trebuie justificat corect, prin metamorfozele dureroase ale „câinilor”, doar unele parțial fotbalistice, iar cele mai multe îngânate de prăduitori, insolvență, nepricepuți, procese…
Zece derby-uri de România la rând, în Superliga, în care plasma alb-roșie își construiește exclusiv din identitate și din dragostea oamenilor rumegușul de nădejde. Și la capătul cărora echipa lui Gigi Becali, uneori strălucind orbitor, „dopată” cu forța ei multilaterală și cu lipsa de substanță a adversarei, alteori doar din icnet și valoare, sărbătorește.
Până la urmă, dacă Dinamo n-ar fi fost în play-off, nu s-ar fi ajuns aici, nu s-ar fi făcut zece. Iar Dinamo chiar merită felicitată pentru tot ce s-a putut, până la un punct al evoluției evidente în care se află. Asta e o realitate.
Dar și realitățile prelungite ale înfrângerilor de suflet, printr-un FCSB – Dinamo 3-1, riscă să se statornicească devenind istorie. Puștii care aveau 10 ani acum jumătate de deceniu n-au văzut până acum Dinamo învingând FCSB în campionat. E puțin? S-ar putea să fie totul.
