
La doar 17 ani, Alex Stoian e puștiul-minune de la FCSB care a sosit în iarnă de la Farul Constanța unde a fost lansat de Gheorghe Hagi. A debutat în acest sezon pentru roș-albaștri intrând la pauză în 1-1 cu CFR Cluj din sezonul regular apoi, în play-off, a bifat și prima titularizare, tot în fața echipei din Gruia, marcând spectaculos momentul: gol în secunda 19, cel mai rapid al sezonului!
Performanța inedită reușită de Stoian e doar încă un pas spre afirmarea unui talent pe care, anul trecut, The Guardian îl selecta în prestigioasa listă a celor mai promițători 60 de tineri fotbaliști ai lumii! Gigi Becali a plătit 500.000 de euro pentru transferul speranței care debutase la Farul în primul eșalon pe când avea doar 14 ani, 10 luni și 13 zile, dar suma va crește foarte probabil
După cum a dezvăluit patronul roș-albaștrilor, alți 500.00 de euro vor fi achitați „Regelui” după ce Stoian va bifa 10 meciuri în Superliga (are deja două), va debuta în cupele europene iar FCSB va cuceri un titlu de campioană. Se va ajunge chiar la 1.500.000 de euro dacă Becali va cumpăra și restul de 20% din drepturile jucătorului, deținute încă de Hagi.
De 1 iunie, Ziua Copilului, ultima sărbătoare de acest fel pentru Alex Stoian înaintea majoratului pe care îl va sărbători pe 15 decembrie, ProSport îți prezintă în exclusivitate fotografia pentru istorie din colecția secretă a atacantului FCSB! Una care spune totul despre ambiția lui enormă și care nu are cum să nu îl facă mândru pe Gigi Becali!
Fotografie emoționantă pentru istorie cu Alex Stoian de la FCSB
În luna ianuarie a acestui an, ProSport publica în premieră și în exclusivitate povestea completă a lui Alex Stoian, dezvăluită în cadrul unui amplu reportaj video disponibil aici de Ionel Preda, cel care l-a descoperit pe puști printre blocurile din Berceni și care i-a fost antrenor la clubul Benfica București.
Născut la Madrid, acolo unde părinții au muncit o vreme, Alex a revenit în țară și a ajuns ulterior pe mâinile lui Ionel Preda care a avut curajul să îl debuteze în Liga 5 pe când talentatul copil avea doar 10 ani! Același apropiat al lui Stoian și călăuzitor al acestuia în drumul spre performanță împărtășește, în exclusivitate, astăzi imagini de colecție din copilăria legată de fotbal a atacantului. Din arhiva specială, un cadru pentru istorie, emoționant și simbolic:
Cum Ionel Preda a fost cândva inclusiv translator pentru Benfica Lisabona, înainte de a înființa clubul bucureștean ce poartă numele „uriașului” lusitan, conexiunile cu Portugalia au fost firești și pentru Alex Stoian. Într-o vizită împreună cu tatăl său și cu Ionel Preda la Lisabona, pentru a descoperi „Estadio Da Luz” și muzeul Benficăi, acum ani buni, puștiul a dorit să realizeze o fotografie spectaculoasă.
În fața arenei portugheze, lângă statuia lui Eusebio, Alex s-a încumetat să replice, cu zâmbetul larg și părul în vânt, postura dinainte de șut a legendarului fotbalist! Descoperă în galeria FOTO a acestui articol alte imagini de colecție cu Alex Stoian din copilărie!
Alex Stoian va fi la EURO U19 în această lună!
În aceste zile, Alex Stoian se află în cantonamentul României U19, convocat de selecționerul Ion Marin pentru EURO 2025, turneu final continental care va fi găzduit în luna iunie de țara noastră și la care reprezentativa tricoloră e calificată din oficiu. România joacă pe 13, 16 și 19 iunie în grupă, cu Muntenegru, Spania și Danemarca, în prima mare provocare internațională a puștiului-minune de la FCSB.
Culmea, Dinamo București, marea rivală FCSB, l-ar fi putut avea pe Alex Stoian! Iar asta chiar înainte ca puștiul să ajungă la academia lui Gică Hagi, deci pe un preț evident mult mai mic decât cel plătit de Gigi Becali. Ba chiar Stoian a jucat în tricoul lui Dinamo! Ce s-a întâmplat?
Dezvăluie același Ionel Preda:
Împreună cu părintele lui am început să-l ducem pe la alte echipe, pentru că-l doreau foarte multe formații. Spre exemplu, Dinamo! Am mers la un meci amical la Dinamo, că-l plăcea profesorul și am fost de acord să joace pentru Dinamo. Dar noi de ce l-am dus? Să scape de timiditatea asta! Dacă-i spuneam de la început, nu mergea, că era timid, însă în momentul în care a intrat în vestiar, gata, a fost dezinvolt pe teren. Am vrut să vedem cum se descurcă în alt mediu, cu alți colegi. L-am dus și la Chiajna, dar a fost o strategie, nu am vrut să rămână acolo”