
Dan Petrescu, fostul internațional român în vârstă de 58 de ani, actualul antrenor al lui CFR Cluj, traversează o perioadă grea din cauza problemelor de ordin medical. „Bursucul” a fost prezent pe banca tehnică în finala Cupei, câștigată de „feroviari” contra lui Hermannstadt, scor 3-2, însă are nevoie să plece în exteriorul granițelor țării pentru tratament.
Dan Petrescu, forțat să ia o pauză de câteva luni. Neluțu Varga a hotărât cine îi va ține locul tehnicianului
După detaliile oferite de Cristi Balaj, președintele clubului din Gruia, despre starea de sănătate a lui Dan Petrescu, a ieșit la suprafață, conform gsp.ro, că „principalul” de la CFR Cluj are nevoie de un repaus de câteva luni bune.
Potrivit sursei citate, patronul Varga nu are de gând să renunțe la serviciile „Bursucului”. Până la revenirea lui Petrescu, de echipă se vor ocupa antrenorii secunzi din staff-ul acestuia.
În cazul în care problemele antrenorului se vor prelungi, în baza unor complicații, există varianta ca Neluțu Varga să-i ofere postul de director tehnic al lui CFR Cluj, caz în care omul de afaceri se va orienta către un alt tehnician.
Chiar dacă au existat anumite disensiuni între cei doi, șeful formației din Ardeal nu vrea să-l lase la greu pe Dan Petrescu. Antrenorul va fi supus unor teste amănunțite în străinătate și este probabil să aibă nevoie de o intervenție chirurgicală. Ar urma ca operația să aibă loc tot în străinătate.
Anunțul îngrijorător pe care l-a făcut „Bursucul” înaintea finalei Cupei României
„Nu sunt bine, nu sunt sănătos. N-am prea mult chef de polemici. Vreau să joc meciul ăsta, după care voi avea o pauză mai mare, pentru că am nevoie. Am un staff care lucrează, suntem toți împreună.
Aș fi vrut să vorbesc mai mult, dar nu pot, pentru că nu-mi permite starea. Sper ca jucătorii să se motiveze, să facă un joc mare. Ei știu că șansele sunt 50-50, iar într-o finală e posibil orice.
Voi avea o pauză, trebuie. Nu știu câte zile, dar trebuie să am grijă de mine, în primul rând. Chiar a doua zi după meci va trebui să… Dacă nu era un meci atât de important, nu eram aici, dar ținând cont că e o finală, a trebuit să vin.
Vedem ce se va întâmpla în continuare. Sper să continui în antrenorat, nu vreau să mă las, dar depinde și de starea mea de sănătate”, a comunicat Dan Petrescu, înaintea duelului dintre CFR Cluj și Hermannstadt.
Leave a Reply