
Unirea Slobozia s-a salvat dramatic de la retrogradare după ce a învins-o pe FC Voluntari la baraj, iar un fotbalist al ialomițenilor i-a transmis un mesaj lui Mihai Stoica.
Unirea Slobozia va juca în Superligă și în următorul sezon. După ce au evitat retrogradarea directă în ultima etapă a play-out-ului, ialomițenii s-au impus dramatic și la barajul contra lui FC Voluntari, care a fost decis la loviturile de departajare. După victoria obținută, mijlocașul Adnan Aganovic i-a transmis un mesaj lui Mihai Stoica, care afirmase în trecut că ialomițenii vor retrograda.
Adnan Aganovic: „Merităm premiul ‘Miracolul Anului’ la Gala Fanatik”
„Veteranul” de 37 de ani, care a evoluat în trecut inclusiv la FCSB, a fost extrem de fericit după succesul obținut de Unirea Slobozia. Aganovic i-a oferit o replică oficialului campioanei, Mihai Stoica, și a declarat că echipa sa ar trebui recompensată cu un premiu la următoarea ediție a SUPER GALEI FANATIK.
„Țin minte că MM Stoica a vorbit o dată de noi și a spus că retrogradăm, dar de atunci am urcat și am făcut rezultate bune în play-out. Ce să-i zic? Că prin muncă am câștigat respectul adversarilor, respectul arbitrilor.
Merităm premiul ‘Miracolul Anului’ la Gala Fanatik. Este cel mai dificil an, dar și cea mai gustoasă victorie. Să rămâi în prima ligă în astfel de condiții. E ceva incredibil! Vedem dacă voi rămâne și sezonul viitor, îmi expiră contractul.
Eu mă simt bine, sunt pregătit, sper să fie bine. Președintele nu putea să vorbească, era emoționat. Nu știu ce a zis, cred că a urcat și prima”, a declarat Adnan Aganovic la Digi Sport.
Constantin Toma, eroul celor de la Unirea Slobozia
Adnan Aganovic nu se mai afla pe gazon în momentul în care meciul a trecut la loviturile de departajare, fiind înlocuit în minutul 107 de Adrian Mihalcea cu Laurențiu Vlăsceanu. Eroul ialomițenilor a fost însă un alt „veteran”, căpitanul Constantin Toma.
Introdus spre finalul timpului regulamentar, fundașul de 38 de ani a transformat excelent penalty-ul decisiv și a adus victoria echipei sale. Născut la Slobozia, Toma și-a petrecut aproape toată cariera la Unirea și a evoluat pentru echipă în primele patru divizii ale fotbalului românesc.