Universitatea Craiova dă lovitura pe piața transferurilor. Oltenii l-au vândut pe Alex Mitriță (30 de ani) pentru 2.000.000 de euro, în China, unde va fi remunerat cu un salariu imens.
Revenit în Bănie în vara lui 2023, Alex Mitriță a fost de departe cel mai bun jucător al Universității Craiova în ultimele două sezoane, revenind chiar și la echipa națională, în mandatul lui Mircea Lucescu.
Alex Mitriță a părăsit-o pe Craiova pentru 2.000.000 de euro!
Forma foarte bună arătată de ”one man show-ul” echipei oltene a atras interesul multor formații din Golf și China, iar Mirel Rădoi, antrenorul său, a declarat că va fi foarte greu de ținut la echipă.
Potrivit Fanatik, Mihai Rotaru s-a înțeles cu chinezii de la Zhejiang Professional, care au fost de acord să îi achite Craiovei 2.000.000 de euro pentru mutare.
Acesta s-a sfătuit cu Nicușor Stanciu, care a evoluat atât în zona arabă, cât și în China, plecând de la Wuhan Three Towns la finalul ultimei stagiuni.
Într-o discuție cu reporterii iAMsport.ro, Sorin Cârțu, președinte de imagine la Universitatea Craiova, a declarat că nu știe nimic despre această mutare, dar nu exclude o eventuală înțelegere.
”Înseamnă că așa e, nu știu nimic deocamdată. Ieri când am fost pe la echipă nu se știa de treaba asta, dar poate este informație de ultimă oră”, a declarat Sorin Cârțu, în exclusivitate, pentru iAMsport.ro
Ce salariu va avea Mitriță în China
Pe lângă suma mare de bani pe care o primește Mihai Rotaru, salariul fotbalistului nu este de neglijat.