google.com, pub-4207791775813202, DIRECT, f08c47fec0942fa0

Dinamo aruncă bomba abonamentelor pentru sezonul 2025/2026 – Fanii explodează de furie: „Ne stoarceți de bani!”

După ce a fost surpriza plăcută a recent încheiatului sezon, reușind să prindă play-off-ul, conducătorii lui Dinamo speră ca fanii să vină în număr cât mai mare la stadion în stagiunea 2025-2026 și în acest sens a pus deja în vânzare abonamente.

 

Fanii lui Dinamo, supărați după ce s-a anunțat punerea în vânzare a abonamentelor

Conducerea grupării a anunțat că perioada 11-18 iunie este dedicată în mod exclusiv reabonările, urmând ca din 19 iunie și până la finalul lunii să se poată face și abonamente noi, care vor fi valabile pentru toate meciurile din SuperLiga, atât în sezonul regulat, cât și în play-off sau play-out.

Conform site-ului oficial, reabonarea este deschisă tuturor suporterilor care au avut abonament în sezonul trecut. Aceștia vor beneficia de o reducere și vor avea prioritate la rezervare, având șansa să-și aleagă locul înainte ca abonamentele să fie disponibile publicului larg.

Prețurile abonamentelor la meciurile de pe teren propriu ale lui Dinamo în sezonul 2025-2026 sunt următoarele:

Peluza Cătălin Hîldan – 540 de lei preț întreg / 480 de lei preț la reabonare

Tribuna 2 – 1080 de lei / 960 de lei

Tribuna 0 Cat. 2 – 1530 de lei / 1350 de lei

Tribuna 0 Cat. 1 – 2380 de lei / 2100 de lei

VIP Experience – 9000 de lei / 8500 de lei

De asemenea, Dinamo a mai anunțat și prețurile biletelor pentru jocurile din stagiunea ce va începe în weekend-ul 12-13 iulie. La partidele de pe Arcul de Triumf acestea vor fi cuprinse între 30 și 500 de lei, în timp ce la cele care vor avea loc pe Arena Națională vor fi între 20 și 500 de lei.

Reacții acide ale suporterilor dinamoviști

Anunțul privind vânzarea abonamentelor i-a înfuriat însă pe fanii lui Dinamo. Pe lângă prețurile acestora, care au crescut simțitor față de sezonul trecut, pe suporteri i-a deranjat faptul că oficialii nu fac transferuri pentru a întări echipa

Numai reabonare vreți, dar transferuri să vină lumea la meci, să fie suporterii impulsionați când se vor face? În septembrie? Sau iar in iarnă ca de obicei? Doriți abonare, dar să oferiți jucători de valoare să nu mai fim ciuca bătăilor în play-off cam în ce lună?”, a scris un fan supărat.

 

”Vă reamintim că avem nevoie urgentă de jucători!!”, ”Asta vă omoară pe voi, să ne luați banii… Păi avem ce vedea ca să ne facem abonamente?” sau ”Maxim 1000 de abonați vor fi și anul ăsta. Dacă nu ieșim din insolvență, Arcul va fi prea mare”, au fost alte comentarii acide, pe contul de Facebook unde s-a făcut anunțul cu abonamentele.

 

După ce l-a cedat pe Dennis Politic la FCSB, aducându-l la schimb pe Alexandru Musi, Dinamo încearcă să dea lovitura pe piața transferurilor. Din informațiile FANATIK, ”câinii” se luptă cu Rapid pentru semnătura atacantului George Pușcaș.

Leave a Comment