FCSB transferă de la CFR Cluj! Gigi Becali: ”A semnat. E deja al nostru”

Gigi Becali a anunțat sâmbătă, 24 mai 2025, că a realizat primul transfer la FCSB pentru sezonul viitor.

Finanțatorul și l-a mai dorit pe acest jucător și în urmă cu cinci ani, dar atunci tranzacția nu s-a materializat.

 

Gigi Becali a anunțat că Daniel Graovac a semnat cu FCSB. ”Prima achiziție!”

Acum, milionarul a dezvăluit că Daniel Graovac (31 de ani) a semnat cu FCSB.

 

Fundașul central, care măsoară 1,85 m, mai avea contract cu CFR Cluj până la 30 iunie 2025, dar nu a mai fost de acord să continue la gruparea din Gruia.

 

”Graovac e deja al nostru. A semnat, e prima achiziție.

Vor urma și altele. Graovac a refuzat propunerea CFR-ului, ei doreau să-i prelungească, dar le-a dat cu flit și a ales FCSB”, a spus Gigi Becali, conform golazo.ro.

 

Graovac a mai fost dorit de Becali la FCSB și în 2020, pe când fotbalistul evolua la Astra.

 

Graovac a ajuns la FCSB cu 4 titluri de campion în CV

Graovac a ajuns în România adus de către cei de la Astra, în iulie 2019, de la Vojvodina, după care în vara lui 2021 a semnat cu CFR Cluj. DE altfel, pentru gruparea din Gruia a evoluat în două etape.

 

Prima dată a fost în sezonul 2021-2022, iar a doua, în acest sezon. Între august 2022 și iulie 2024, Graovac a evoluat pentru Kasimpasa, un sezon și pentru Manisa, alt sezon.

 

Fotbalistul a câștigat titlul în SuperLiga, acum 3 ani, cu CFR Cluj, dar mai avea în palmares alte trei campionate, în țara natală, cucerite cu Zrinjski (2014, 2016, 2017).

 

În acest sezon, Graovac nu a jucat foarte mult pentru CFR Cluj, fiind chinuit de o accidentare. Însă, a apucat să bifeze 23 de apariții, în toate competițiile pentru ardeleni.

 

De remarcat însă că, în play-off, Dan Petrescu l-a folosit ca fundaș dreapta, poziție pe care s-a aflat inclusiv în finala Cupei României, câștigată de clujeni, 3-2 cu Hermmanstadt.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*