Gigi Becali, inginerie financiară făcută cu un club din SuperLiga: „L-am dat împrumut pentru 500.000 de euro”. Modul incredibil prin care încearcă să-l transfere pe Dennis Politic

Gigi Becali a dezvăluit care este stadiul negocierilor cu Dinamo București pentru schimbul Alexandru Musi – Dennis Politic

FCSB este gata să-și înceapă campania de transferuri, iar patronul campioanei din SuperLiga a explicat cum încearcă să forțeze transferul lui Dennis Politic. Finanțatorul roș-albaștrilor a spus, de asemenea, că are soluția pentru probleme medicale ale jucătorului de la Dinamo.

 

Dinamo îi vrea pe Musi și Ianis Stoica în schimbul lui Dennis Politic.

Gigi Becali a vorbit despre negocierile cu Dinamo pentru schimbul Alexandru Musi – Dennis Politic. Patronul celor de la FCSB a explicat că oficialii „câinilor” vor să îl transfere și pe Ianis Stoica. Conducerea Hermannstadt-ului anunța în exclusivitate pentru FANATIK că atacantul va pleca la finalul sezonului.

Mai mult decât atât, finanțatorul roș-albaștrilor a transmis că acesta a avut o discuție inclusiv cu cei de la Hermannstadt și chiar a fost dispus să achite și el 100.000 de euro pentru ca fotbalistul sibienilor să ajungă la Dinamo.

În același timp, Gigi Becali a transmis că are secretul și capacitatea de a-l reface pe Dennis Politic, care a avut mai multe accidentări de ordin musculare în acest sezon competițional.

„Dinamo îi voia pe Musi și pe Ianis Stoica pentru Dennis Politic. Sibiul dacă-l vinde pe Ianis Stoica trebuie să-mi dea 500.000 de euro. Cei de la Dinamo sunt oameni foarte deștepți. Eu am fost de acord. Ba chiar am fost de acord să mai dau încă 100.000 de euro. Cei de la Sibiu n-au fost de acord, că au deja ofertă pentru Ianis. Așa că eu le-am zis celor de la Dinamo că le pot da doar ce am eu.

 

Am de luat 500.000 de euro de la Sibiu și îi dau lui Dinamo. Mi-au spus să nu facem publice astea, dar nu pot să nu vă zic. Dumneata mă întrebi și eu să nu-ți zic? Oferta de acum este 500.000 de euro și Musi. Sibiul deja e în întârziere cu acești bani. A fost o înțelegere cu cei de la Sibiu. Atunci noi dacă-l vindeam, trebuia să dăm 100.000 de euro la Cluj. Am găsit soluția să-l lăsăm liber pe Ianis și am mers pe încredere.

Când a venit oferta să-l vând pe Ianis, aveam ofertă de 500.000 de euro. Au zis cei de acolo că ne dau ei banii ăștia, dar să-l lăsăm un an pe Ianis. Și ca să-mi acopăr contractul l-am dat pe Nana Antwi pe 500.000 de euro împrumut și acum avem de luat 500.000 de euro că a expirat acest împrumut. Nu e nimic ilegal”.

Gigi Becali: „Eu am secretul!”

„Eu am secretul pentru ca Dennis Politic să nu se mai accidenteze. Nu vă spun vouă. Ce, sunt idiot?! Poate știu eu. Nu e vorba de Marijana de la sârbi. Nimeni n-are ideea asta. Eu am secretul! Nu-l puteți găsi, că e taină. Poate avem o aparatură de care nu știu alții.

 

Sau poate am doctori care lucrează la clinică la mine și știu despre ce e vorba. Dar nu vă spun mai multe”, a declarat Gigi Becali la Digi Sport.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*