
Fostul mijlocaș al FCSB, dat afară de Gigi Becali, după o escapadă la un club erotic, a fost protagonistului unui episod care putea avea urmări fatale.
Cu câțiva ani înainte să se retragă din activitate, dar după plecarea de la FCSB, unde a jucat doar patru meciuri, germanul Timo Gebhart (36 de ani) a venit la București, la un salon de tatuaje, special pentru artistul tatuator ale cărui creații le văzuse în Germania. Gebhart a ajuns seara, cu un bolid de lux și însoțit de garda sa de corp.
Petrică „Picasso”: „I-a făcut o gaură în burtă de a curs sânge două ore”
Ce a urmat, pare desprins din filme.
„Era final de program, în jur de ora 21.00, iar la salon mai rămăseseră doi colegi, care au fost șocați când l-au văzut că intră pe ușă. La un moment dat, am rămas doar eu cu ei. Erau ca la ei acasă, s-au pozat prin salon, au râs, au glumit. Au mâncat de la un fast-food, m-am mirat și de asta”, a povestit artistul tatuator Petrică „Picasso”, pentru CANCAN.RO.
Picasso a povestit că Gebhart a fost foarte indecis cu privire la locul unde să îi fie realizat tatuajul, pendulând între umăr, braț, piept și spate.
„Nu știa nici ce tatuaj vrea. S-a tot răzgândit și, până la urmă, mi-a spus să îi scriu doar «Family» (n.r. Familie în limba germană), pentru că îl iubește familia”, a mărturist artistul.
După ce s-a decis unde să îi fie realizat tatuajul, fostul mijlocaș al FCSB a trecut printr-o situație cu consecințe foarte riscante. Bodyguardul său, fără experiență în această activitate, a cerut să îi deseneze o mică porțiune din tatuaj, iar Timo Gebhart nu a ezitat să se lase pe mâna acestuia.
„M-a întrebat dacă îl las să-l tatueze pe Timo, care a fost de acord. A vrut să umple o literă. I-am pus mănuși și i-a făcut o gaură în burtă de a curs sânge două ore”, a mai povestit „Picasso”.
Abia după ce a fost oprită sângererea, „Picasso” și-a continuat treaba, iar creația a fost finalizată după miezul nopții.
Prețul final, de cinci ori mai mare decât cel inițial
Deși prețul respectivului tatuaj era de 600 de lei, Timo Gebhart a plătit cu mult mai mult, ca semn de apreciere pentru artistul tatuator.
„Tatuajul costa vreo 600 de lei, dar a plătit vreo 3.000 și ceva de lei. A scos un teanc de lei, erau numai bancnote de 100 de lei, a băgat la ochi mâna în teanc și i-a lăsat la recepție. M-a luat în brațe, mi-a zis «Ești cel mai tare!» și a plecat”, a mai spus Picasso.
În 2016, Timo Gebhart era considerat de Becali ca un „jucător de senzație”, însă cariera lui s-a prăbușit dramatic după plecarea din România, astfel că a ajuns la echipe din eșaloanele inferioare din Germania.
Ultima sa cotă de piață a fost de 100.000 de euro, cu mult sub apogeul pe care îl atingea în 2009, când era cotat la 5.000.000 de euro, potrivit Transfermarkt.