Dinamo a ajuns la un acord pe doi ani cu mijlocaș central cipriot, Kyriakou „Champos” Charalampos, 30 de ani, așteptat să sosească la București, conform informațiilor GSP.ro. Internaționalul din Țara Afroditei tocmai a jucat 81 de minute în ultima confruntare directă cu România (0-2) din preliminariile CM
Dinamo revine în forță pe piața transferurilor în această vară. Un nou fotbalist este așteptat în Ștefan cel Mare, iar GSP.ro are primele detalii. Confirmate inclusiv de către cei din echipă
Dinamo a ajuns la un acord cu internaționalul cipriot Kyriakou Charalampos, 30 de ani, mijlocaș central defensiv, pentru a se alătura „câinilor”. Informația prezentată în premieră de protathlima.com a fost confirmată pentru GSP.ro de oficialii grupării din Capitală. Fotbalistul este așteptat în următoarele ore la București.
Jucătorul a decis să nu-și continue angajamentul cu Apollon – chiar dacă era căpitanul formației! – și a fost hotărât să încerce o nouă aventură în afara țării sale, în România. La Dinamo București. Zeljko Kopic îl cunoaște foarte bine din perioada în care antrenorul era la Pafos. De aceea există o legătură strânsă între cei doi, croatul știe ce poate viitorul „câine roșu”.
Internațional cipriot cu 69 de prezențe. Va da din nou de el în preliminariile CM!
Mijlocașul cipriot este recomandat și de cele 69 de prezențe de la naționala Ciprului. Tocmai a jucat 81 de minute în meciul cu România (0-2), zilele trecute, în partida de la București, din preliminariile pentru Mondialul din 2026.
În confruntarea de anul trecut, din Liga Națiunilor, Charalampos nu a jucat în partida cu tricolorii din cauza unor probleme musculare. Dar este așteptat să evolueze iar în toamnă în confruntarea din Cipru cu formația lui Mircea Lucescu.
Fotbalistul polivalent: poate juca și fundaș central, și fundaș dreapta
Fostul căpitan al lui Apollon poate fi un transfer foarte reușit pentru Dinamo. Întrucât nu evoluează doar în zona mediană, în fața apărării, ca mijlocaș defensiv.
Jucător cu mare experiență, Charalampos poate evolua și ca stoper, dar și cu fundaș dreapta. Tocmai de aceea Zeljko Kopic a fost încântat când a auzit de posibilitatea de a-l avea sub comanda lui.